logo-acspotaissa
ASOCIATIA HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA
img-0 img-9 img-5 img-1 img-2 img-0 img-3 img-4 img-5 img-0 img-6 img-7 img-9 img-10 img-11 img-12 img-13 img-14 img-15 img-17
logo-primaria-turda

Meniu

Jucatori

Fenomenul din Turda!

Potaissa a încheiat neînvinsă turul Ligii Naţionale
tn-AHC-Potaissa-Turda-HCM-Minaur-Baia-Mare-Razvan-Pavel-bucurie

Să vezi şi să nu crezi! Cam aşa poate fi definită povestea echipei masculine de handbal Potaissa Turda, ajunsă în fruntea Ligii Naţionale după un tur de forţă, în care a înregistrat 11 meciuri consecutive fără înfrângere. O performanţă incredibilă având în vedere că în vară formaţia ardeleană a fost la 2-3 zile distanţă de neînscrierea în campionat. Un proiect de succes dacă ne gândim că a fost conceput într-o localitate cu o populaţie de sub 45.000 de locuitori. Apropo de acest ultim aspect, dacă Turda va reuşi să ducă minunea până la capăt, adică să câştige un titlu de campioană, atunci ar deveni cea mai mică aşezare de pe harta României care ar obţine o asemenea performanţă la handbal după 1990.

Ultimul trofeu la Turda a venit în '61, la fotbal

tn-AHC-Potaissa-Turda-HCM-Minaur-Baia-Mare-suporteri-bucurie1

Povestea echipei de handbal s-a născut pe un teren arid în rezultate sportive (n.r. jocuri de echipă) de peste 50 de ani. De Turda nu s-a mai auzit la cel mai înalt nivel din 1961, când Arieşul, echipă de Divizia B, câştiga Cupa României la fotbal, după o finală câştigată cu 2-1 în faţa Rapidului. „În ziua de azi, Turda nu-şi permite o echipă de fotbal la un nivel ridicat, costurile sunt prea mari. În schimb, poate ajunge sus la handbal. Şi în Germania, echipele mari provin din comunităţile mici“, ne spune Flaviu Sâsâeac, preşedintele echipei Potaissa, cel care alături de fraţii Gal, Horaţiu (antrenor principal) şi Ovidiu (vicepreşedinte şi antrenor secund) sunt capii acestui proiect. Turda a apărut în handbalul masculin în 2011, când a promovat. Atunci a fost un mister, în toamna lui 2012 a fost o surpriză, când s-a plasat imediat în spatele HCM Constanţa, în primăvară a devenit pentru scurt timp o incertitudine, în condiţiile în care era în imposibilitatea de a se înscrie în campionat, iar acum a ajuns o formaţie pe buzele tuturor în fenomen. „Am trecut prin momente delicate în vară, însă toţi băieţii au avut încredere că problemele financiare se vor rezolva într-un final şi nu au plecat. Asta deşi au avut oferte mult mai bune din alte părţi“, dezvăluie Sâsâeac.

Secretul Turdei, forţa grupului

tn-AHC-Potaissa-Turda-HCM-Minaur-Baia-Mare-Claudiu-Dediu

Potaissa Turda a ajuns să se bată pentru primele locuri în România cu un preşedinte de 31 de ani, un antrenor de 44 de ani şi un lot de jucători din care numai Claudiu Dediu (31 ani) câştigase un titlu în trecut, cu Steaua, şi el din postura de rezervă. „Nu avem vedete în lot, la nivel de foaie de joc alte formaţii sunt mai valoroase, dar ca forţă de grup suntem acolo unde ne arată clasamentul în prezent. Nu există bisericuţe în echipă, iar victoriile au adus victorii“, aşa explică preşedintele turdenilor ascensiunea grupării în handbalul românesc. Rezultatele obţinute în această toamnă au adus şi confirmările în rândul jucătorilor. Extrema dreaptă Flavius Câmpan este primul handbalist de la Turda care a ajuns la naţională, însă n-ar fi exclus ca în viitorul apropiat să-i mai vedem la lot pe Claudiu Dediu, interul stânga care a avut o medie de 10 goluri în jocurile cu principalele forţe ale campionatului, HCM, Ştiinţa şi HC Odorhei, sau Radu Lazăr (26 ani), un alt inter stânga de 2.01 metri.

Grupe de copii şi juniori de la 7 ani în sus

Proiectul „Potaissa“ nu este un episod de scurtă durată, ne anunţă conducătorul formaţiei clujene: „Am reuşit să înfiinţăm grupe de copii şi juniori la toate categoriile de vârstă, am coborât ştacheta până la 7 ani. Ne apropiem de 150 de tineri handbalişti, scopul principal fiind crearea unei echipe cu jucători autohtoni. Peste noapte nu s-a putut acest lucru, întrucât să creşti un junior ai nevoie de vreo 7-8 ani. Iar noi am promovat în prima ligă de doi ani“. Strategia pentru viitor pare făcută, ce obiectiv are însă Turda în acest sezon, în care teoretic a devenit contracandidată la titlu pentru Constanţa? „Nu există încă echipă în România care să se poată bate cu HCM Constanţa. Atât HCM, dar şi Ştiinţa Bacău au loturi valoroase şi cred că sunt în prezent peste noi. Au şi bănci foarte lungi de 17-18 handbalişti, iar dacă se accidentează unu-doi băieţi nu se simte atât de tare ca la noi. Ne dorim să prindem în meciul eliminatoriu din play-off alte echipe decât Constanţa şi Bacău, iar la final să obţinem o calificare în premieră în cupele europene, adică ce n-am reuşit în sezonul trecut“, spune Flaviu Sâsâeac.

Potaissa a fost la trei secunde de a juca încă din acest sezon în cupele europene, însă în semifinala Cupei României cu HCM, din primăvară, a încasat un gol chiar la ultima fază a meciului, care a scos-o din calcule. Astfel, în locul clujenilor a mers în Cupa EHF formaţia lui Aihan Omer, Caraş Severin. Sezonul trecut, Turda a fost surpriza, dar şi marea perdantă dacă ţinem cont că a ratat şi locul 2 în ultimele etape, însă la cum stau lucrurile acum, porţile Europei se deschid în 2014.

Buget de 450.000 de euro

În acest sezon, Potaissa Turda are un buget de două milioane de lei, cea mai mare parte din sumă fiind asigurată de autorităţile locale. Ultimele rezultate ale echipei au trezit însă şi interesul unor firme private. «Încet-încet mediul privat începe să-şi lege numele cu noi. În prezent avem bugetul unei echipe care trage la promovare în prima ligă», a precizat Sâsâeac. În vară, când a avut probleme financiare, gruparea a supravieţuit cu ajutorul banilor aduşi de acasă de şeful clubului şi de fraţii Gal. „Ne-am golit toate conturile de economii pentru a ajuta clubul“. Falviu Sâsăeac are cabinet de avocatură, Horaţiu Gal are un business în comerţ cu familia, iar Ovidiu Gal deţine o firmă de turism.

Horaţiu Gal, handbal în sânge

Un aport însemnat la tot ce înseamnă Turda handbalistică azi îl are antrenorul principal Horaţiu Gal (foto). Explică preşedintele clubului: „Este dedicat handbalului 24 de ore din 24. Horaţiu este un antrenor care se pregăteşte permanent, atent la fiecare detaliu, care acceptă că are oricând de învăţat. De asemenea, îşi lasă tot timpul elevii să-şi spună părerea, reuşeşte să facă lucrurile să meargă printr-o comunicare foarte bună. A avut oferte de 2-3 ori mai mari din alte părţi, dar a rămas la Turda“. Ar fi şi un nume de luat în calcul pentru a pregăti naţionala pe viitor? „De ce nu?! Noi sperăm însă să rămână cât mai mult la noi, activitatea de club îi mănâncă tot timpul“, răspunde Sâsâeac. De remarcat că Horaţiu Gal a făcut parte din echipa lui Poli Timişoara, care în 1991 a „furat“ primul titlu Bucureştiului, iar timp de opt ani a jucat şi a antrenat în Germania.

La noi, jucătorii nu pot schimba antreno­rul. Şi nici nu evoluează unul sau altul, că e pila lui X sau Y
Flaviu Sâsâeac, preşedinte Potaissa

Turdeni celebri: Ion Raţiu, Fuego, Emilian Dolha, Cristina Pârv

Nenad Savic este singurul jucător străin din lotul Potaissei. „Este cel mai bun apărător din România, ar fi bine dacă am putea să-l naturalizăm pentru naţională“, susţine Sâsâiac

Extrema dreaptă Flavius Câmpan o are ca model de sportiv pe Elisabeta Lipă


43,472 de locuitori avea Turda la ultimul recensământ, în 2011

La începutul sezonului, interul dreapta Cristian Adomnicăi era cel mai cunoscut handbalist din lotul Turdei

Fostul jucător al Constanţei, Daniel Mureşan, se antrenează de două săptămâni cu Potaissa şi ar putea juca în retur la Turda

          Sursa: Marius Huţu / www.ProSport.ro

          Credit FOTO: MirceaRosca.com

tnpotaissaturda-panduriitgjiufotomircearosca03parkhaniukdediu
 

Etapa curenta

Liga Nationala 2016-2017
etapa a XXV-a  |  Sâmbătă, 25 Martie 2017
CSM Fagaras - HC Odorhei 22 : 36
U Poli Timisoara - HC AP Resita :
CSM Bucuresti - CSU Suceava 29 : 20
AHC Potaissa Turda - HC Dobrogea Sud 35 : 29
CSM Satu Mare - HC Calarasi 25 : 26
Steaua Bucuresti - HC Vaslui 18 : 20
CSM Focsani 2007 - Dinamo Bucuresti 26 : 27

Etapa urmatoare

Liga Nationala 2016-2017
etapa a XXVI-a  |  Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
HC Odorhei - CSM Focsani 2007 :
Dinamo Bucuresti - Steaua Bucuresti :
HC Vaslui - CSM Satu Mare :
HC Calarasi - AHC Potaissa Turda 27 : 27
HC Dobrogea Sud - CSM Bucuresti :
CSU Suceava - U Poli Timisoara :
HC AP Resita - CSM Fagaras :

Clasament

Liga Nationala 2016-2017
  Home  FullAway
AHC Potaissa Turda33 p.
HC Odorhei32 p.
CSM Bucuresti31 p.
HC Dobrogea Sud31 p.
Dinamo Bucuresti29 p.
Steaua Bucuresti22 p.
U Poli Timisoara21 p.
HC Calarasi21 p.
HC Vaslui21 p.
10 CSU Suceava18 p.
11 CSM Focsani 200717 p.
12 HC AP Resita9 p.
13 CSM Fagaras7 p.
14 CSM Satu Mare4 p.
Dinamo Bucuresti58 p.
AHC Potaissa Turda56 p.
HC Odorhei53 p.
HC Dobrogea Sud50 p.
CSM Bucuresti49 p.
HC Vaslui38 p.
U Poli Timisoara36 p.
HC Calarasi35 p.
CSU Suceava30 p.
10 Steaua Bucuresti29 p.
11 CSM Focsani 200723 p.
12 HC AP Resita10 p.
13 CSM Fagaras10 p.
14 CSM Satu Mare7 p.
Dinamo Bucuresti29 p.
AHC Potaissa Turda23 p.
HC Odorhei21 p.
HC Dobrogea Sud19 p.
CSM Bucuresti18 p.
HC Vaslui17 p.
U Poli Timisoara15 p.
HC Calarasi14 p.
CSU Suceava12 p.
10 Steaua Bucuresti7 p.
11 CSM Focsani 20076 p.
12 CSM Satu Mare3 p.
13 CSM Fagaras3 p.
14 HC AP Resita1 p.

Galeria foto