logo-acspotaissa
ASOCIATIA HANDBAL CLUB POTAISSA TURDA
img-0 img-9 img-5 img-1 img-2 img-0 img-3 img-4 img-5 img-0 img-6 img-7 img-9 img-10 img-11 img-12 img-13 img-14 img-15 img-17
logo-primaria-turda

Meniu

Jucatori

Potaissa pierde la Târgu Jiu şi nu mai are şanse la locul 3!
tn-razvan-pavel-potaissa-turda-u-cluj-foto-mircea-rosca

Potaissa Turda a pierdut în deplasarea de la Energia Pandurii Târgu Jiu cu 25-30 (14-15), la capătul unui meci extrem de disputat, cu un nivel al durităţilor în teren foarte ridicat, cuplul de arbitrii permiţând gazdelor un joc agresiv, poate mult prea agresiv.

"Am făcut deplasarea cu Sandu Iacob, Raul Marian şi Savic, în condiţiile în care aceştioa nu au făcut nici un antrenament în această săptămână, din cauza unor probleme medicale. AQm jucat de la egal la egal cu ei până prin minutul 50, chiar dacă arbitrii i-au lăsat să joace foarte dur. Am făcut destul de multe greşeli, dar asta şi pe fondul accidentărilor care erau în meci, 4-5 jucători de bază fiind cu probleme. Astfel, ajunge să termine pe locul 4 echipa din Suceava, pe care i-am bătut tur-retur", a comentat preşedintele clubului turdean, Flaviu Sâsâeac.

Gazdele aveau nevoie neapărată de o victorie, în perspectiva obţinerii locului 8, care le-ar asigura dreptul să joace în Cupa României, care se va desfăşura în perioada 17-19 mai la Braşov.

După această etapă, lucrurile s-au lămurit în mare parte în fruntea clasamentului. Ştiinţa dedeman Bacău şi- a asigurat locul 2, HC Odorhei nu mai poate pierde locul 3, iar CSU Suceava a luat o opţiune serioasă pentru locul 4 (99%), în condiţiile în care a obţinut un egal cu campioana României şi are un punct mai mult decât Potaissa, în condiţiile în care ultimul meci este considerat "uşor", la CSM Bucureşti.

Despre egalul de la Suceava merită să menţionăm că este unul considerat a fi dubios, în condiţiile în care în ultimele 7 minute de joc nici una  dintre echipe nu a mai înscris vreun gol, lucru mai rar întâlnit la handbal!

Rezultatele etapei a XXI-a

CSU Suceava - HCM Constanța 24-24
Știința Bacău - CSM București 31-25
Dinamo București - HC Odorhei 32-36
Energia Rovinari - Potaissa Turda 30-25
CSM Ploiești - Caraș Severin 21-26
Poli Timișoara - "U" Transilvania Cluj 39-27

Clasament

1

HCM Constanța

21

18

2

1

38

641 - 492

2

Stiința Bacău

21

15

2

4

32

643 - 533

3

HC Odorhei

21

14

2

5

30

666 - 627

4

CSU Suceava

21

13

2

6

28

597 - 567

5

Potaissa Turda

21

13

1

7

27

646 - 600

6

CS Caraș Severin

21

9

3

9

21

564 - 508

7

Poli Timișoara

21

9

1

11

19

535 - 530

8

CSM București

21

7

2

12

16

574 - 607

9

Energia Tg. Jiu

21

8

0

13

16

520 - 559

10

Dinamo București

21

6

0

15

12

561 - 658

11

CSM Ploiești

21

4

1

16

9

534 - 617

12

"U" Transilvania Cluj

21

2

0

19

4

492 - 675


Credit FOTO: www.MirceaRosca.com

tnpotaissaturda-panduriitgjiufotomircearosca03parkhaniukdediu
 

Etapa curenta

Liga Nationala 2016-2017
etapa a XXV-a  |  Sâmbătă, 25 Martie 2017
CSM Fagaras - HC Odorhei 22 : 36
U Poli Timisoara - HC AP Resita :
CSM Bucuresti - CSU Suceava 29 : 20
AHC Potaissa Turda - HC Dobrogea Sud 35 : 29
CSM Satu Mare - HC Calarasi 25 : 26
Steaua Bucuresti - HC Vaslui 18 : 20
CSM Focsani 2007 - Dinamo Bucuresti 26 : 27

Etapa urmatoare

Liga Nationala 2016-2017
etapa a XXVI-a  |  Sâmbătă, 01 Aprilie 2017
HC Odorhei - CSM Focsani 2007 :
Dinamo Bucuresti - Steaua Bucuresti :
HC Vaslui - CSM Satu Mare :
HC Calarasi - AHC Potaissa Turda 27 : 27
HC Dobrogea Sud - CSM Bucuresti :
CSU Suceava - U Poli Timisoara :
HC AP Resita - CSM Fagaras :

Clasament

Liga Nationala 2016-2017
  Home  FullAway
AHC Potaissa Turda33 p.
HC Odorhei32 p.
CSM Bucuresti31 p.
HC Dobrogea Sud31 p.
Dinamo Bucuresti29 p.
Steaua Bucuresti22 p.
U Poli Timisoara21 p.
HC Calarasi21 p.
HC Vaslui21 p.
10 CSU Suceava18 p.
11 CSM Focsani 200717 p.
12 HC AP Resita9 p.
13 CSM Fagaras7 p.
14 CSM Satu Mare4 p.
Dinamo Bucuresti58 p.
AHC Potaissa Turda56 p.
HC Odorhei53 p.
HC Dobrogea Sud50 p.
CSM Bucuresti49 p.
HC Vaslui38 p.
U Poli Timisoara36 p.
HC Calarasi35 p.
CSU Suceava30 p.
10 Steaua Bucuresti29 p.
11 CSM Focsani 200723 p.
12 HC AP Resita10 p.
13 CSM Fagaras10 p.
14 CSM Satu Mare7 p.
Dinamo Bucuresti29 p.
AHC Potaissa Turda23 p.
HC Odorhei21 p.
HC Dobrogea Sud19 p.
CSM Bucuresti18 p.
HC Vaslui17 p.
U Poli Timisoara15 p.
HC Calarasi14 p.
CSU Suceava12 p.
10 Steaua Bucuresti7 p.
11 CSM Focsani 20076 p.
12 CSM Satu Mare3 p.
13 CSM Fagaras3 p.
14 HC AP Resita1 p.

Galeria foto