Potaissa Turda – Stiinta Bacău 24-22 (12-13)

Handbaliștii formației turdene au înregistrat încă un rezultat în premieră în liga națională. După ce au remizat cu HCM Constanța, elevii fraților Horațiu și Ovidiu Gal au dispus de vicecampioana țării, Știința Dedeman Bacău, într-o partidă desfășurată joi, 17 octombrie, la Turda.
Potaissa a câștigat meciul cu scorul de 24 – 22, după ce, la pauză, formația băcăuană conducea cu un gol diferență. După o repriză în care cele două echipe s-au aflat pe rând la conducere, în partea a doua a jocului gazdele au intrat în teren hotărâte să încline balanța în favoarea lor. În primele zece minute din repriza a doua handbaliștii de la Potaissa au înscris de șase ori, în timp ce oaspeții l-au învins pe Szopka de doar două ori, în același interval de timp. Dar, de la 15 – 18 în minutul 40, băcăuanii au revenit și, după alte cinci minute restabileau iarăși egalitatea pe tabela de marcaj, ce indica 18-18 în minutul 45.
A urmat un atac al oaspeților, care au reclamat un fault comis de Savic, dar arbitrii au dat mingea Potaissei. Gazdele au înscris prin Raul Marian și nu au mai cedat conducerea până în finalul partidei. În ultimele zece minute ale meciului s-a intrat cu scorul de 21 – 19 în favoarea Potaissei. Gazdele au menținut avantajul de două goluri, reușind să câștige partida cu 24-22.
Potaissa Turda: Szopka (14 intervenții), Varo(4) – Lazăr 5 goluri, Dediu 5, Câmpan 4, Pavel 3, Savic 3, Bursuc 1, Marian 1, Adomnicăi 1, Rogoz 1. Antrenor: Horațiu Gal
Știința Bacău: Grigoraș (2 intervenții), Tamaș (2), Tevzadze (2) – Ghiță 5 goluri, Rotaru 4, Bujor 3, Bondar 2, Ramba 2, Dospinescu 2, Fenici 2, Rusia 1, Da Silva 1. Antrenor: Eliodor Voica
Sursa: Camelia Terec / www.turdalive.ro
Credit FOTO: MirceaRosca.com
|