Poate că nici cel mai infocat suporter al echipei din Turda nu s-ar fi așteptat la o repriză așa de bună făcută de elevii lui Horațiu Gal, pentru că soarta jocului s-a decis în primele 30 de minute. Oaspeții au intrat la cabine cu un avantaj de 9 goluri și a obținut prima victorie din noul sezon.
Potaissa a dominat categoric primele 30 de minute, în care Steaua a găsit cu greu drumul către gol. Elevii lui Ovidiu Mihăilă nu au repetat prestația de la Odorhei și s-a văzut condusă încă de la început, fapt ce l-a nemulțumit pe antrenorul echipei. Potaissa a intrat la cabine cu un avantaj de nouă goluri, reușind performanța de a marca 21 de goluri în 30 de minute în poarta apărată de Laufceac și Țenghea, însă totul se putea nărui în partea a doua. Steaua a evoluat mult mai bine, profitând și de relaxarea adversarilor, și s-a apropiat la trei lungimi de adversari (22-25, 23-26, 24-27), pe fondul paradelor lui Laufceac și a golurilor lui Florea. Gazdele nu au putut însă mai mult, iar Potaissa a rezolvat meciul după ce a punctat de patru ori consecutiv în final.
Ovidiu Mihăilă, antrenor Steaua: „Din păcate, un rezultat la care nu ne așteptam, nu-mi explic exact ce s-a întâmplat, acea lipsă de mobilizare din prima repriză, când practic s-a jucat meciul. Este un moment greu pe care mi-l asum și vom avea o discuție și cu băieții, pentru a vedea exact ce s-a întâmplat ca să remediem lucrurile. E un început de campionat cu două înfrângeri, dar am convingerea că la experiența băieților și la valoarea lor au capacitatea să se remonteze pentru următorul meci și probabil o victorie ne va descătușa. Probabil că prestația de la Odorhei ne-a făcut să credem că putem și simpla noastră prezență în sală ne va face să câștigăm. Dar din păcate nu a fost așa, am abordat meciul relaxați și asta ne-a costat. S-au dus la o diferență de nouă goluri la pauză, am reușit să revenim, dar iar câteva greșeli și ratări au dus din nou la o cădere.”
Horațiu Gal, antrenor Potaissa Turda: „Ne așteptam să fie un meci greu, pentru că Steaua a transferat și are de un an de zile jucători cu mare experiență, care au câștigat trofee, campionate, nu se întâlnesc prima oară. Din fericire pentru noi, în prima repriză lucrurile au mers foarte bine lucru și se poate spune că meciul s-a decis până la pauză. Diferența de 9 goluri nu au putut să o remonteze, am avut 7-8 minute în care n-am fost atenți, am făcut foarte multe greșeli neforțate, dar din fericire pentru noi băieții au strâns rândurile și am reușit în final să câștigăm acest meci, care pentru noi a fost foarte important. Nu ne așteptam să avem 9 goluri la pauză, dar dacă nu aveam cele 7-8 minute de vrie probabil și scorul era altul. Suntem mulțumiți cu 4 puncte, bineînțeles se putea mai mult de la meciul cu Dinamo, o echipă care s-a întărit mult în vară, am condus pe aproape întreaga durată, dar nu am știut să gestionăm finalul și am fost egalați, acesta este sportul. Nu ne grăbim să aducem alt inter dreapta în locul lui Munea, ne dorim să găsim pe cineva care să se integreze în această echipă, nu doar ca jucător, ci și ca om.”
CSA Steaua București-Potaissa Turda 26-32 (12-21) CSA Steaua: Laufceac, Țenghea (portari), Georgescu 7 goluri, Florea 5, Stamate 4, Cian 4, Mazilu 2, Szoke 2, Arsene 1, Birtalan 1, Stanciu, Hrimiuc. Antrenor: Ovidiu Mihăilă, Gabriel Zamrii. Potaissa Turda: Szopka, Varo (portari), Dediu 10 goluri, Adomnicăi 5, Marian 3, Alisie 3, Savic 3, Ștef 2, Câmpan 2, Pavel 2, Lazăr 1, Ignat 1, Bursuc, Rogoz. Antrenor: Horațiu Gal Aruncări de la 7m: 1/1, respectiv 4/3 Eliminări: Hrimiuc, Florea, Szoke (2), Georgescu (2), respectiv Bursuc, Savic, Rogoz
Sursa: www.handbalvolei.ro
Credit FOTO: MirceaRosca.com
|